Doi copii, un băiat și o fată, în vârstă de nouă ani, au fost loviţi de un ski-jet, sâmbătă după-amiază, în zona plajei Gostinu din judeţul Giurgiu. Aceștia au fost transportați la un spital din București. Ski-jetul era condus de un bărbat din Bucureşti, de 34 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, au stabilit poliţiştii, transmite News.ro. ”Poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Giurgiu au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că, pe fluviul Dunărea, în zona plajei Gostinu, doi copii ar fi fost loviţi de un ski-jet. Din primele cercetări, a reieşit faptul că un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un ski-jet, pe fluviul Dunărea, în zona localităţii Gostinu, ar fi lovit doi copii, ambii de 9 ani, din municipiul Bucureşti, care se aflau în apă”, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Giurgiu. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest pe bărbatul care conducea ski-jetul, rezultatul fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Se continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat la o emisiune TV, că Salina Praid se află într-un stadiu avansat de degradare și că prăbușirea tavanului este doar o chestiune de timp, astfel că nu se mai pune problema de a fi salvată. „Din toate discuţiile pe care le-am avut cu experţii, mai degrabă nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid. Noi am fost
.
O ceremonie militară şi religioasă va avea loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Român, Forţelor Aeriene Italiene, dar şi ale MAI, SRI, Aeroclubului Român şi TAROM. ”Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, duminică, 20 iulie, de la ora 10.00, la Monumentul Eroilor Aerului, din Piaţa Aviatorilor, se va desfăşura o ceremonie
.
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma verificării mai multor mijloace de transport, cantitatea totală de aproximativ 3.945.000 de țigarete, ascunse și nedeclarate. În data de 17.07.2025, în jurul orei 01:20, în zona DN 5D, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru verificare un camion, condus de un cetățean român, în vârstă de 51 de ani. În urma controlului efectuat asupra
.
Însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale de tineret, vineri, 18 iulie 2025, preoții de la parohiile: Cazaci, Eroilor, Lazuri, Perșinari și Văcărești, din Protoieria Târgoviște Sud, împreună cu părintele protopop, au donat Căminului pentru îngrijirea persoanelor vârstnice de la Parohia ”Eroilor” din Târgoviște, produse de curățenie, necesare activității zilnice din cadrul instituției. Darurile au fost oferite în cadrul programului filantropic de sprijinire constantă a așezămintelor sociale din județul Dâmbovița,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.